sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Munca lunga , pensie scurta !

Munca lunga , pensie scurta !

Un articol preluat din Adevarul.ro / 28 ianuarie 2010 - Mariana Bechir,Daniela Şerb

In România, un bărbat poate spera să ia, în medie, doar cinci ani pensie, iar femeile - 17 ani. Potrivit legii actuale a pensiilor, un bărbat român contribuie cât timp e angajat, la stat, cu peste 300.000 de lei în cei aproape 44 de ani de muncă şi primeşte la pensie 47.000 de lei.
Ministerul Muncii a propus, în proiectul de lege supus dezbaterii publice, egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Este singura soluţie pentru salvarea sistemului de pensii, a declarat categoric ministrul Muncii, Mihai Şeitan: "Dacă nu reformăm sistemul, fondul de pensii va intra în colaps!".

El a explicat că deficitul bugetului de pensii în 2010 se ridică la 1,8 miliarde de euro, echivalentul a 7,5 miliarde de lei. În acest moment, România are cinci milioane şi jumătate de persoane care plătesc contribuţii la fondul asigurărilor sociale şi cinci milioane şi jumătate de pensionari.

Rata de dependenţă, adică numărul celor care primesc pensii raportat la cel al contribuabililor din sistem, este de 0,98 şi ar urma să crească la 1,22 în 2050. Principalele cauze sunt: fenomenul îmbătrânirii populaţiei şi cel al migraţiei forţei de muncă.
"Arătăm mai bătrâni decât suntem!"

Bărbatul român, cel mai năpăstuit din UE

Casa Naţională a Pensiilor (CNP) a calculat că, în medie, fiecare român ar beneficia, în medie, de 14 ani de pensie publică. Media CNP este obţinută din anii de pensie ai femeilor, care sunt longevive, şi puţinii ani care le rămân bărbaţilor după retragerea din muncă.

Acum, vârsta de pensionare este de 63,8 ani la bărbaţi şi 58,8 ani la femei. În acelaşi timp, speranţa de viaţă este de 69 la bărbaţi şi de 76 de ani la femei. Aceasta înseamnă că ele contribuie cu cinci ani mai puţin la fondul de pensii, dar beneficiază de acest tip de venit mai mult timp decât bărbaţii.

Dacă presupunem că o persoană a lucrat o viaţă întreagă pentru un salariu lunar mediu brut pe economie, şi luând în calcul indicatorii de acum, un bărbat care şi-a început viaţa profesională la 20 de ani şi acum a împlinit 63,8 ani ar trebui să se retragă din muncă, având o pensie de 732,8 lei. Acest bărbat, dacă a muncit fără întrerupere, a contribuit la fondul de pensii cu 301.000 de lei.

În cei 5,3 ani care i-au mai rămas de trăit, în medie, va primi de la stat, sub formă de pensie, doar 46.000 de lei, adică doar o şesime din contribuţiile sale.

Speranţa de viaţă a bărbaţilor mai creşte

Un bărbat care se va pensiona în 2015 la 65 de ani (potrivit noului proiect de lege) şi a lucrat la fel va aduna la fondul de pensii o contribuţie totală de 310.500 de lei.

În 2015, speranţa de viaţă a unui bărbat din România va fi de maximum 72 de ani, potrivit prognozelor ONU. Asta înseamnă că el va primi pensie timp de şapte ani, iar suma totală va fi de 61.555 de lei, adică o cincime.

Prin comparaţie, speranţa de viaţă a unui italian este acum de 78 de ani. El beneficiază de pensie mai bine de 13 ani după ieşirea din activitate.

Un britanic trăieşte 77 de ani, din care 12 ani primeşte pensie. Vârsta de pensionare este de 65 de ani, atât pentru italieni, cât şi pentru britanici. În cazul româncelor, lucrurile stau ceva mai bine. Ele se pensionează acum, la 58,8 ani. De la angajare şi până la pensie o româncă dă statului 273.000 de lei şi primeşte în cei 17,4 ani de pensie circa 152.000 de lei.

Femeile de 45 de ani vor ieşi la pensie în 2030

În 2030, când şi femeile se vor pensiona la 65 de ani, potrivit noii legi, o româncă va beneficia de pensie circa 16 ani. Prognozele pentru următoarele două decenii arată că o româncă va trăi, în medie, până la 81 de ani. Femeile născute în ianuarie 1965 şi care au acum 45 de ani ar urma să fie prima „promoţie" de pensionare la 65 de ani, după noua lege, cu un stagiu complet de cotizare de 35 de ani.

Potrivit noii legi, vârsta de pensionare ar urma să crească sistematic, cam cu cinci luni în fiecare an, până în 2015 la bărbaţi şi 2030 la femei. Pentru cele născute în martie 1955 şi care trebuiau să se pensioneze în aprilie 2015 la vârsta de 60 de ani şi un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, potrivit actualei legi a pensiilor, perioada de muncă se va prelungi cu o lună atunci când noua lege va fi pusă în practică.

Femeile născute în iulie 1955 şi care trebuiau să se pensioneze în octombrie 2015 vor trebui să muncească trei luni în plus, iar cele născute în ianuarie 1956 vor lucre şase luni în plus, după noua lege.
Noul proiect se va afla în dezbatere publică la Ministerul Muncii până pe 5 februarie. Reprezentanţii Băncii Mondiale au cerut Executivului ca proiectul legii pensiilor să fie trimis în Parlament în prima săptămână din februarie.

SOLUŢII

Potrivit Băncii Mondiale, opţiunile pe termen lung pentru echilibrarea sistemului public de pensii sunt: creşterea nivelului de contribuţii în sistem, a stagiului de cotizare şi a vârstei de pensionare. Concomitent, trebuie reduse benficiile acordate de sistem.

Româncele sunt revoltate, europenii acuză discriminarea

Unele românce sunt revoltate de intenţia Guvernului de a egaliza vârsta de pensionare. Femeile susţin că nu se poate ignora rolul jucat de ele în familie atâta vreme cât statistica arată că în doar 5% din familii bărbatul şi femeia îşi împart în mod egal sarcinile. Viorica Balaban, 44 de ani, se înscrie în această categorie.

„Ne-am format în cea mai grea perioadă din comunism, cu foamete şi frig. Organismul nostru e mai fragil. Am mai făcut şi câte un avort din ăla ilegal şi în condiţii de risc. Cine îşi imaginează că noi vom putea lucra până la 65 de ani?" , a spus ea.

Sistemele publice de pensii din Europa se confruntă cu aceeaşi problemă din cauza îmbătrânirii populaţiei şi a scăderii natalităţii. Pe de o parte, există tendinţa creşterii vârstelor de pensionare, concomitent cu egalizarea acestora - bărbaţi/ femei. Ultima tendinţă a venit şi pe fondul acuzaţiilor de discriminare din partea bărbaţilor.
Hossu: „Pensiile sunt jecmăneală curată"

Bogdan Hossu, liderul Cartel „Alfa", este de acord cu principiul alinierii la vârstele de pensionare practicate în lumea occidentală, dar spune că asta trebuie să se facă atunci când vor fi comparabile şi speranţele medii de viaţă. „Este jecmăneală curată, fiindcă noi avem o speranţă de viaţă mică şi pensionarul nu ajunge să beneficieze echitabil de contribuţiile sale!", a conchis Hossu.

La rândul său, liderul sindical Petre Dandea susţine că strategia Guvernului de scoatere din criză a sistemului de pensii se bazează pe selecţia naturală

"Dacă nu reformăm sistemul, fondul de pensii va intra în colaps."
Mihai Şeitan
ministrul Muncii

"Este jecmăneală curată. Noi avem o speranţă de viaţă mică şi pensionarul nu ajunge să beneficieze echitabil de contribuţiile sale."
Bogdan Hossu
lider sindical

"Au crescut vârsta ca să ajungă cât mai puţini oameni la pensionare."
Petru Dandea
lider sindical

marți, 5 ianuarie 2010

Oportunitate


Astazi a fost o zi cu o nota de asteptare .
Toti , in jurul meu asteapta ; unii sa faca inventar sa vada cum stau cu stocurile , altii vor extrase de cont la finele anului precedent , altii asteapta sa se topeasca zapada , altii isi asteapta salariul , altii asteapta sa fie concediati ( vezi situatia din invatamant ), unii asteapta sa apara o noua relatie , altii asteapta repornirea creditarii.......si tot asa .

Putini , foarte putini sunt cei care actioneaza . Care isi fac un plan , care isi construiesc un buget personal , sau prognozeaza bugetul firmei, care isi gandesc strategia .

Nefacand nimic nu are cum sa se intample ceva .......insa , marea majoritate a oamenilor sau obisnuit sa astepte = sa nu faca nimic.

In acest moment , o buna varianta pentru multi dintre noi , este sa intram in antreprenoriat. Acolo , ne putem cuantifica adevarata valoare personala iar reusita , in urma unui efort considerabil, este pe masura .

Oportunitatea care ti se iveste este unica .......nu o lasa altora !

vineri, 1 ianuarie 2010

Sanatate ......

Sfarsitul de an m-a prins in drum spre Casa de sanatate , incercand sa rezolv o problema legata de asigurarile de sanatate .

Cladire frumoasa , oameni care isi fac veacul pe acolo pentru cateva ore de munca .....totul platit din banii nostrii ai contribuabililor .

Povestea e simpla : incercand sa obtin pentru un salariat, caruia angajatorul ii plateste obligatiile catre bugetul de stat si caruia ii opreste la sursa si ii vireaza contributiile lui personale la acelasi buget de stat, o adeverinta de asigurat.......soc.........mi se spune ca acesta nu are calitatea de asigurat .
Adica e salariat , plateste contibutiile la buget atat el cat si angajatorul dar nu este asigurat , pe motiv ca acestea sunt mici ( omul este angajat cu salariul minim pe economie , cu o durata de munca partiala - 4 ore / zi ).

Pai hai sa ne gandim la sistemul de sanatate din Romania .......unii platesc raportat la veniturile lor mari , foarte mari , medii ( care nu au nicio legatura cu durata de munca, contributia fiind raportata procentual la venituri si nu la durata de munca ) sume enorme .
Am fost angajat peste 15 ani , timp in care am platit foarte multi bani la sistem atat eu cat si angajatorul meu , poate dublu sau chiar mai mult decat marea majoritate a oamenilor normali. Daca as fi avut , sau daca am nevoie acum de asistenta de sanatate , nu primesc mai mult decat unul care a platit a zecea partea din cat am platit eu sau poate nu a platit nimic . De ce ?......Ca doar eu am platit mult mai mult.
Pentru ca statul iti va spune ca este un sistem al solidaritatii....platesti acum, mult si altii beneficiaza de foloase .....Ops.....Pai eu unul, din banii mei , din munca mea , nu vreau sa isi umple altii buzunarele......Banii platiti de mine , de angajator pentru mine , ii vreau stransi , capitalizati si atunci cand o sa am o problema ( o nevoie ) sa ii folosesc . Acum , in sistemul actual, nu se poate asa ceva .

Ar trebui, daca am putea, sa nu mai platim decat atunci cand am avea nevoie ......sau sa gasim alte variante .....

Acum cand statul vrea sa muncim pana la minim 65 de ani , ma gandesc cat de multi bani o sa aduca unii la buget.....cu cat vor avea salarii mai mari , cu atat vor alimenta conturile altora cu sume mai mari ......banii lor, care vor fi folositi insa de altii, nu de ei sau de tine ...
Schimba asta !... pentru ca nu e corect si nu e normal ca atunci cand tu vei vrea ceva servicii pentru care ai platit in avans si poate chiar triplu , ti se va raspunde ca nu avem bani . Pai alo....banii mei unde sunt?......s-au dus domne si acum asta e situatia ....urmatorul .

Pregateste-ti de pe acum viitorul , ai grija de tine si asigura-ti batranetea .

marți, 1 decembrie 2009

Bani.....de 1 Decembrie

Am adormit aseara in primele momente ale zilei noastre .....ale zilei noastre nationale , cu gandul la situatia financiara a celor mai multi dintre noi . Mai direct, ma gandeam la bani.

La banii mei , la banii pe care ii am de castigat , la banii altora ( la cum sa fac sa ii folosesec ) , la banii oamenilor bogati dar si la banii oamenilor saraci, la banii romanilor , dar si la banii strainilor . Mi-am dat seama ca mai am multe de invatat pentru a stii sa pun banii sa munceasca pentru mine si mai ales pentru a ajunge in lumea oamenilor bogati .

Dincolo de nota de mandrie a unui roman in zi de sarbatoare, gandul imi sta tot la bani . O fi bine , o fi rau ? Imi dau seama , cat de multi oameni au nevoie de educatie financiara , cat de multi oameni nu stiu cu banii si cumva ma revolta aceasta situatie .

In zumzet de MIG-uri , in pas de defilare , cu TAB-uri si rachete , banii , sunt omniprezenti, sunt aici, sunt peste tot.......sunt in mintea noastra .....tine doar de noi , sa ii transformam in realitate .

Si pentru asta , ca unic scop al existentei noastre , Scoala Banilor vrea sa iti dea tie , stiinta de a stii cu banii + inspiratie, care prin educatie financiara, sa te ajute sa te dezvolti si sa intri in lumea oamenilor bogati .
E cadoul nostru de ziua noastra .

La multi ani si la multi bani !